FOTO Amenzi de peste 20.000 de lei, aplicate, într-o singură zi, pentru oprire și staționare neregulamentară

Amenzi de peste 20.000 de lei, aplicate pentru oprire și staționare neregulamentară. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali constănțeni au aplicat la sfârșitul săptămânii trecute zeci de amenzi, de peste 20.000 de lei, conducătorilor auto care nu respectă prevederile în ceea ce privește oprirea și staționarea neregulamentară a autovehiculelor.

Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, într-o singură zi au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală a amenzilor de 21.170 de lei. De asemenea, au fost aplicate 185 de puncte de penalizare și, ca urmare a staționării neregulamentare, au fost ridicate de pe partea carosabilă a drumului public șapte autovehicule.

Poliția Locală recomandă conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere, pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor.

„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să se ne semnaleze în continuare probleme întâlnite la numărul de telefon: 0241.484.205- Dispecerat- Direcția Generală Poliția Locală”, au transmis reprezentanții instituției.

Polițiștii locali desfășoară în mod constant astfel de acțiuni pentru asigurarea fluenței pe drumurile publice, pentru desfășurarea în siguranță a circulației rutiere, precum și pentru ocrotirea vieții și a sănătății participanților la trafic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*