FOTO Amenzi de peste 100.000 de lei, aplicate de polițiștii constănțeni în localuri ce nu au respectat măsurile impuse în contextul pandemiei

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei. FOTO IPJ Constanța

Agenți ai secțiilor de poliție urbană din Constanța au organizat, duminică seară, o acțiune pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit IPJ Constanța, la acțiune au participat peste 50 de polițiști și jandarmi din cadrul IJJ Constanța, respectiv GJM Tomis, fiind verificate peste 80 de societăți comerciale și legitimate peste 420 de persoane. În urma acțiunii au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei.

Astfel, polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că cinci localuri de pe raza de competență – situate pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Aprodul Purice, Satul de Vacanță, strada Nicolae Iorga și strada Soveja, desfășurau acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare. De asemenea, în urma reverificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că una dintre societățile comerciale nu respectă, în continuare, măsurile impuse, fiind aplicată o altă sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei.

Și polițiștii Secției 3 au observat că în cinci localuri de pe raza de competență – de pe strada Mircea cel Bătrân, strada Sarmisegetuza, strada Traian, strada Smârdan și bulevardul Tomis, desfășurau acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorii acestora au fost sancționați contravențional, patru dintre ei cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiecare, și unul cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Polițiștii Secției 4 au descoperit că în patru baruri de pe raza de competență – strada Dumitru Marinescu, strada Biruinței, strada I.L. Caragiale și strada Nicolae Filimon, se servesc băuturi alcoolice, în condițiile în care activitatea nu este permisă în baruri. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 24.000 de lei.

De asemenea, tot polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un local de pe bulevardul I.C. Brătianu desfășura acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Tot polițiștii Secției 4 au observat că pe un teren de sport acoperit cu balon, situat pe strada Prof. Savu Timariu, se desfășurau activități sportive în spațiu închis, la care participau 18 persoane care jucau fotbal. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional de către polițiști, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 55/2020, de asemenea fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei, în conformitate cu Legea 61/1991, pentru împiedicarea organelor de poliție în luarea măsurilor legale. Și persoanele prezente au fost sancționate de jandarmii din cadrul IJJ Constanța, cu amendă în valoare totală de 9.000 de lei (500 de lei fiecare).

Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Th. Speranția ar avea loc un eveniment privat. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o aniversare, la care participau 10 persoane, majoritatea minore.

Polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, evenimentul fiind întrerupt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*