FOTO A fost redeschisă Secția de Balneofizioterapie din cadrul Policlinicii Nr. 2 din Constanța

Au fost schimbate dotările Secției de Balneofizioterapie, vechi din 1968. FOTO SCJU Constanța

Secția de Balneofizoterapie, care a fost înființată în anul 1986 și nu a beneficiat niciodată de investiții, a fost complet reabilitată, cu fonduri europene și de la Consiliul Județean Constanța, astfel că acum dispune de o bază de tratament ultra modernă.

Prin urmare, pacienții care au nevoie de tratament într-o bază de recuperare, trebuie să știe că pot beneficia de proceduri, la cele mai înalte standarde, doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialist.

Baza de tratament este structurată pe 4 nivele și dispune de: cabinete pentru hidrotermoterapie (împachetări cu parafină, duș subacval, băi cu plante, etc), electroterapie, aerosoloterapie, kinetoterapie adulți și copii, saună și masaj.

Aparatura aflată în dotarea centrului este de cea mai înaltă tehnologie iar la dispoziția pacienților este o echipă medicală complexă (kinetoterapeuți, maseuri, băieșițe).

Consultațiile sunt oferite de Conf. Univ. Dr. Ciobotaru Camelia (medic șef) și As. Univ. Dr. Lupu Andreea. Baza de tratatament este deschisă zilnic, de Luni până Vineri, în intervalul orar 07.00-15.00.

Pentru a putea beneficia de tratament, pacienții se vor prezenta la consultație cu bilet de trimitere de la medicul de familie/specialist pentru recuperare/reabilitare. În baza acestuia vor beneficia de consultație și 4 proceduri/ zi . O cură de tratament presupune 10 zile (40 proceduri) iar un pacient asigurat are dreptul la 2 cure/an. Programările și tratamentele se efectuează în limita bugetului aprobat de CJAS.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*