FOTO 140 de copii au participat la o competiție de arte marțiale la Ovidiu. Întrecerea organizată de Clubul Sportiv Ovidiu s-a desfășurat respectând normele anti-COVID

Competiție de arte marțiale la Ovidiu. FOTO Victor Radu

O sută patruzeci de copii reprezentând șase cluburi sportive au participat sâmbătă, la competiția de arte marțiale Cupa Orașului Ovidiu, bucurându-se de reluarea acestei întreceri după un an de pauză cauzat de pandemia de COVID-19.

Președintele Clubului Sportiv Ovidiu, Alina Moraru, a declarat pentru CTnews, că această competiție s-a desfășurat în siguranță, respectându-se normele împotriva COVID-19.

„După o lungă perioada în care competițiile sportive nu s-au mai desfașurat din cauza pandemiei, astăzi Clubul Sportiv Ovidiu a organizat Cupa Ovidiu – ediția a IV-a la karate. Competiția a fost un succes la start s-au înscris 6 cluburi sportive și  aproximativ 140 de sportivi la diferite grupe de vârstă. Clubul Sportiv Ovidiu a participat cu 30 de sportivi care au obținut rezultate frumoase.  Competitia organizată  s-a desfășurat  în deplină siguranță, respectându-se normele anti-covid.  Clubul Sportiv  Ovidiu  își reia  astfel calendarul competițional la Sala de sport, Stadionul Orășenesc și pe Lacul Siutghiol unde în câteva zile se redeschide ramura de caiac”, a declarat Alina Moraru, președintele Clubului Sportiv Ovidiu.

Sempai Ștefan Ghițulescu, antrenor arte marțiale în cadrul CS Ovidiu și organizator al competiției, a remarcat bucuria sportivilor de a reveni în competiți după o pauză forțată.

„Venind după o perioadă atât de lungă fără competiții sportive, am profitat de această primă ocazie de a organiza ediția a patru a Cupei Orașului Ovidiu și de a merge mai departe cu acest tip de eveniment care era organizat și în anii trecuț, dar am fost nevoiți să îl întrerupem din cauza pandemiei. Este o ediția specială în care din păcate părinții nu au avut voie în sală, iar sportivii au fost însoțiți doar de antrenor.  Nu mă așteptam să participe un număr atât de mare de sportivi, dar dat fiind situația actuală copiii cu adevărat au simțit lipsa competițiilor și s-au înscris în număr mare, participând cu bucurie la acest eveniment”, a povestit Sempai Ștefan Ghițulescu pentru CTnews.

La startul competiției au fost prezenți 140 de copii din localități precum Mioveni, Băicoi, București, Constanța, Mereni și Ovidiu. Competiția de arte marțiale s-a desfășurat la masculin și la feminin, de la categoria de vârstă minus 6 ani și până la 18 plus. Câștigătorilor le-au fost înmânate cupe și diplome din partea organizatorilor.

Întrecerea de arte marțiale a avut loc în incinta sălii Clubului Sportiv Ovidiu, fiind organizată în CS Ovidiu în colaborare cu Primăria Ovidiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*