Firmă din Constanța amendată cu 100.000 de lei pentru că avea între angajați cetățeni turci fără drept de ședere în țară

Acțiune de amploare a polițiștilor de imigrări din Constanța: 80 de străini legitimați și cinci societăți comerciale verificate. FOTO: IGI

Cinci societăți comerciale și 80 de străini au fost verificați ieri de polițiștii de imigrări din Constanța, iar șapte bărbați din Turcia au fost depistați în situații ilegale. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale de aproximativ 130.000 de lei.

Astfel, la data de 31 ianuarie, polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România. În cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au legitimat 80 de străini și au verificat cinci societăți comerciale.

Ca urmare a verificărilor efectuate, la o societate comercială au fost depistați șapte străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 53 de ani, din Turcia, care nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României. Dintre persoanele identificate, cinci desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă. Cei șapte au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 2.800 de lei, pe numele lor fiind emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

De asemenea, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 100.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acțiuni privind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*