Filmul independent „Experimentul Pitești” rulează, marți, 27 iunie, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Centrul Cultural Multifuncțional de tineret "Jean Constantin" din Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Centrul Cultural Multifuncțional de tineret "Jean Constantin" din Constanța. FOTO Adrian Boioglu

După succesul internațional în Mexic, între turneul american și cel canadian, filmul independent „Experimentul Pitești”, regizat de Victoria Baltag, se îndreaptă către publicul din Constanta. Acesta va rula pe data de 27 iunie, începând cu ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Evenimentul vine în premieră pentru spectatorii din Constanta și cu o expoziție unicat pe trei nivele care va fi deschisă publicului doar pe perioada evenimentului: exponate care au aparținut studenților trecuți prin experimentul de la Pitești, lucrări de artă și obiecte din timpul filmărilor lung-metrajului. Acest eveniment este închinat lui George Cuşa, supraviețuitor al Experimentului Pitești, care s-a stins la 97 de ani pe 7 mai 2023.

Proiecția Specială va avea loc pe 27 iunie în prezența regizoarei. Tot atunci, Victoria Baltag va prezența detalii despre expoziția proiectului „Pitești’’, expoziție care tratează trei subiecte importante legate de lung-metraj. Între exponate vom găsi ceasul folosit de Ion Caramitru, scenariul lung-metrajului, fotografii de la filmări, scaunul de tortură. Adiacent, expoziția aduce spre interes trei lucrări semnate Fag Negrescu, studentul închis la Pitești, care după eliberare a pictat ceea ce a văzut în închisoare. Un alt obiect de mare valoare este cerga purtată de către Constantin Merisca în anii de detenție, exponat oferit regizoarei ca donație. Constantin Merisca este unul dintre studenții care a trecut prin închisoarea de la Pitești.

Pentru acest eveniment inedit, publicul este invitat începând cu ora 18.00, la casa de bilete a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”.

Proiectul a căpătat interes internațional încă din stadiul de dezvoltare. Asociații din întreaga lume, cinematografe, entități academice au invitat echipa în anii anteriori să vorbească despre film (Indiana University din SUA, Regina University din Canada, Pittsburgh University din SUA, Laemmle Theatres din Beverly Hills, UCL și Centrul Cultural Român din Marea Britanie, Asociația Româno-Americană din New York, asociații culturale din Chicago, New York, Calgary, Toronto, Alberta, Barcelona, Zaragosa, Budapesta, Kaunas, Agueda, Las Vegas, Winnipeg, Alberta, Denver, Sofia și multe altele). În prezent, lung-metrajul se bucură de succes internațional.

Lung-metrajul Experimentul Pitești este un film document, un film testament, un film manifest şi un film semnal de alarmă. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul, să învățăm pentru ca atrocitățile istoriei să nu se mai repete niciodată. Cercetarea pentru acest lung-metraj istoric a presupus un efort de analiză a arhivelor și interviuri, pe o durată de peste patru ani. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen. Lung-metrajul a ajuns la lumină după 12 ani de muncă benevolă, cu aportul a 120 de actori încă neplătiți și peste 800 de oameni în spatele camerei. În distribuție, cu o ultimă prezență cinematografică, îl veți putea vedea și pe Ion Caramitru, susținător al acestui proiect.

Proiecția lung-metrajului se va desfășura în scop caritabil, pe durata a o oră și 20 de minute, fiind urmată de o sesiune Q&A cu realizatorii filmului.

Despre Experimentul Pitești știm că „A fost una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”, așa cum afirma istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze. Perioada nefastă a istoriei, între 1949 – 1952, a făcut mii de victime prin reeducare. Scopul: crearea omului de tip nou. Cei care aveau o altă convingere politică sau religioasă, alta decât cele agreate de regim, erau supuși reeducării prin tortură. A fost considerat cel mai agresiv program de spălare a minții din Europa de Est. Povestea filmului începe cu momente din viața socială a anilor ’50 (zona Moldovei, Iași), aduce în prim-plan psihologia umană și culminează cu punerea în imagini a „fenomenului reeducării” în România (1949 – 1954). Prima parte a filmărilor s-a desfăşurat la Iaşi. Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet – Muzeul „Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria şi centrul oraşului Iaşi, de la Palatul Culturii, până la Catedrala Mitropolitană, s-au aflat în obiectivul camerelor de filmat.

Broșura filmului cu testimoniale de la actori, membri ai echipei și rudele celor care au pătimit la Pitești: https://www.dropbox.com/s/mq8mp3kbsg7prjd/Brosura.pdf?dl=0

Program eveniment:

  •  18.00 – 18.20 – primirea spectatorilor în foaier
  •  18.20- 18.45 – prezentarea expoziției unicat
  •  18.45. 19.00 – verificarea biletelor, intrarea în sala de cinema și scurtă introducere
  • 19.00 – 20.20 – proiecție film de lung-metraj „Experimentul Pitești”
  • 20.20 – 20.45 – sesiune de întrebări, răspunsuri și concurs „Experimentul Pitești”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*