Filantropie de peste un milion șapte sute de mii de euro în Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului. FOTO Paul Alexe

Prin Departamentul Misionar-Social al Arhiepiscopiei Tomisului, anul trecut au fost cheltuiți 8.537.952  lei  (1.742.440 euro) în scop social-filantropic și educațional.

Astfel:

–  3.343.273 lei au fost folosiți în scop filantropic pentru 1.376 persoane (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, victime ale violenței domestice ori aflate în dificultăți) din cele 30 de servicii sociale ale eparhiei (hrană, cost întreținere așezământ, costuri cu personalul) (15 cantine parohiale, 3 centre de zi pentru copii, 1 centru rezidențial pentru copii, 1 centru rezidențial vârstnici, 1 centru de urgență – victime ale violenței, 2 case protejate, 2 campusuri de tabără, 1 birou de consiliere, 1 birou Pro-Vita, 1 club al alcoolicilor anonimi, 1 centru de informare și 1 after-school);

– 2.620.938 lei au fost folosiți drept ajutor material (alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, lemne, etc.) pentru 46.084 de persoane, iar alte 6.054  de persoane au fost susținute financiar cu suma de 1.647.308 lei (intervenții chirurgicale, tratamente medicale, renovat locuințe, plată facturi, etc);

– 1.131 persoane, din peste 13 instituții, s-au bucurat de produsele alimentare primite din partea S. C. Selgros Constanța, prin proiectul Social-Filantropic „Masa bucuriei” inițiat de către Patriarhia Română. Valoarea – 595.853 lei;

– 70.580 lei au fost folosiți pentru cei 6 refugiați (3 mame și 3 copii), care au primit cazare și masă completă în 2 dintre așezămintele bisericești din eparhie;

– peste 5.000 de copii din mediul rural din eparhia noastră au primit, din partea Arhiepiscopiei Tomisului, ghiozdane complet echipate, dulciuri, alimente, încălțăminte și jucării prin proiectele desfășurate la nivelul eparhiei (Campania umanitară „De Crăciun, fii bun!” ediția a V-a , „Ajută-mă să-mi fac ghiozdanul!”,  1 Iunie), cu o valoare de peste 260.000 lei;

– în contextul declarării Anului 2023 – Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, am cercetat cei peste 300 de bătrâni din cele 2 mari azile din județ, oficiindu-le slujbe de sănătate, iar altor 30 de cupluri, ajunse la 50 de ani de căsătorie, Cununia de Aur;

– Asociația Arhiepiscopiei Tomisului, „Samarineanul Milostiv”, a organizat și implementat 7 proiecte sociale, cu o valoare de peste 25.000 de euro, destinate persoanelor nevoiașe din zonele defavorizate ale județului Constanța.

În decursul anului 2023, Arhiepiscopia Tomisului a desfășurat 30 de programe sociale prin care s-au acordat hrană, îmbrăcăminte și medicamente, s-a sprijinit educația copiilor, s-au inițiat campanii de ajutorare a vârstnicilor și a persoanelor cu diverse afecțiuni, s-a oferit consiliere și ajutor familiilor cu mulți copii ori celor aflate în situații de risc social, persoanelor cu dizabilități, victimelor violenței domestice și persoanelor dependente de alcool.

Aceste sume relevă activitate desfășurată în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului în vederea împlinirii misiunii Bisericii în lume și în societate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*