Festivitate de avansare la IJJ Constanța. FOTO IJJ Constanța
Cinci ofițeri și cinsprezece subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Mihail Kogălniceanu” Constanța, care s-au evidențiat pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor înaintea expirării stagiului minim.
„Adjunctul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, domnul colonel Dascălu Valentin, a înmânat noile grade militare celor avansați și i-a felicitat pentru rezultatele obținute în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Tot cu prilejul acestei activități festive au fost acordate diplome de merit, felicitări și mulțumiri colegilor care și-au îndeplinit exemplar atribuțiile de serviciu” – IJJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Specialiști români, cardiologi de top sau medici de renume de alte specialități, s-au reunit într-un eveniment științific de marcă, pentru comunicări științifice sub tematica „De la noutăți, la ghiduri și practică clinică”. Evenimentul a fost […]
Primăria Aliman vine cu vești bune pentru copiii din comună. A început realizarea unui proiect pentru construirea unei școli moderne în comună. Actuala unitate de învățământ, care funcționează într-o clădire veche, a fost modernizată recent […]
Este oficial! Comuna Mihail Kogălniceanu va avea un sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a înștiințat administrația publică locală că proiectul depus pentru obținea unei finanțări […]
Be the first to comment