Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar aduce spectacole la Constanța între 4 și 7 septembrie

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar. FOTO UDTTMR

Constanța va găzdui, în perioada 4 – 7 septembrie 2025, ediția a XXIX-a a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, un eveniment organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Manifestarea reunește ansambluri artistice care vor aduce în fața publicului tradiții, costume populare și momente artistice reprezentative pentru comunitatea tătară și turcă.

Vineri, 5 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc Parada Portului Tradițional pe traseul Sala Sporturilor – Faleza Cazino Constanța, un moment care promite culoare și atmosferă de sărbătoare.

Sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va fi organizat Spectacolul de Gală, unde toate ansamblurile participante vor urca pe scenă.

Accesul publicului este liber pe toată durata festivalului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*