Festivalul „Baclavaua de aur”, în Piața Republicii din Mangalia

Festivalul „Baclavaua de aur", în Piața Republicii din Mangalia. FOTO Primăria Mangalia

Primăria municipiului Mangalia, cu implicarea Uniunii Democrate Turce din România, filiala Mangalia, invită publicul interesat la Festivalul „Baclavaua de Aur” – „Altın Baklava Festivali”, care va avea loc în perioada 29 – 30 iulie, în Piața Republicii din oraș.

În cadrul primei ediții a evenimentului, ce va debuta vineri, 29 iulie, la ora 17.00, vor avea loc prezentări de produse tradiționale turcești, un spectacol artistic, dar și multe alte surprize. Potrivit organizatorilor, spectacolul artistic de vineri va fi susținut de Ansamblul de dansuri turcești „Fidanlar”, din Constanța.

Sâmbătă, 30 iulie, programul va continua cu Ansamblul „Tuna” din Tulcea, iar la ora 14.00, va avea loc și o demonstrație de pictură pe apă „EBRU”, în incinta Bibliotecii Municipale.

Pe parcursul desfășurării evenimentului, pe platoul din fața Casei de Cultură se vor monta patru corturi mari unde vor fi amenajate standurile cu produse tradiționale, precum: plăcinte cu carne, cu brânză, dulciuri şi, bineînțeles, baclavale.

În semn de recunoștință pentru cei care vor pregăti delicioasele preparate tradiționale turcești, organizatorii festivalului vor acorda acestora diplome de participare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*