O femeie de aproximativ 80 de ani a murit astăzi după ce a fost lovită de un tren în Gara Murfatlar.
Potrivit ISU Constanța, pompierii au fost chemați după ce un tren a lovit o persoană în Gara Murfatlar, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SAJ.
Echipele de intervenție au găsit o persoană decedată, cu leziuni incompatibile cu viața.
Victima era o femeie de aproximativ 80 de ani.
Circulația mai multor trenuri a fost afectată în urma acestui eveniment.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Premiera spectacolului „#acedesiguranță” va avea loc la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” din Constanța, duminică, 23 ianuarie. Dată fiind natura spectacolului, care implică un număr mic de spectatori, sunt programate două reprezentații, prima la ora 17.00, […]
Anul acesta, pe 3 aprilie, se împlinesc 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și unul dintre proiectele prin care Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța celebrează acest moment îl constituie o activitate de plantare […]
Containerele Polaris pentru deșeuri voluminoase sunt amplasate în această săptămână în zona CET. Până pe data de 11 februarie 2024, containerele Polaris pentru deșeuri de dimensiuni mari pot fi găsite în zona CET, pe aleea […]
Be the first to comment