Avionul Diamond 20 a aterizat forțat. FOTO CTnews.ro
Un incident fără urmări grave a avut loc în dimineața zilei de 12 mai în apropierea Aeroportul Tuzla.
Un pilot – elev a ieșit să facă orele de practică. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul. La revenirea pe pistă, în jurul orei 10.00, avionul Diamond 20 a avut o problemă, așa că pilotul a fost nevoit să efectueze o aterizare forțată. Avionul a ajuns pe câmp, la 200 metri de aeroport.
Cu toate că aparatul de zbor a fost avariat, pilotul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Reprezentanții aeroportului Tuzla susțin că a fost deja demarată o anchetă în acest caz care va stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 5 – 7 decembrie, la Constanţa, are loc cea de-a XVIII-a Întâlnire Anuală a Şefilor Poliţiilor de Frontieră/Gărzilor de Coastă din ţările riverane Mării Negre, în cadrul Forumului de Cooperare la Marea Neagră. Poliţia […]
Jandarmii au surprins în Mamaia, două persoane care aveau asupra lor un plic autosigilant şi o folie din plastic trensparent în care se aflau opt pastile dreptunghiulare, de culoare albastră, având inscripționate litera „R”, o […]
În cursul zilei de 16 octombrie, polițiștii locali din cadrul DGASPC Constanța în colaborare cu inspectori ai Serviciului de Igienă Publică din cadrul Primăriei municipiului Constanta și lucrători ai firmei SC. Polaris M Holding au […]
Be the first to comment