Eveniment internațional la Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” despre management și inițiative culturale

Eveniment internațional la Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”. FOTO Centrul Cultural Teodor Burada

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, alături de Asociația HEI găzduiesc, în perioada 13–15 mai 2025, cursul de formare „European Training of Youth Workers: Management and Entrepreneurship in the Heritage Field”, organizat în cadrul proiectului Heritage Stewardship.

Scopul principal al acestei formări este de a sprijini lucrătorii de tineret în dezvoltarea competențelor necesare pentru a îndruma tinerii către domeniul patrimoniului cultural și natural – fie prin inițiative antreprenoriale, fie în cadrul instituțiilor publice sau organizațiilor culturale.

Desfășurat la Centrul Jean Constantin, programul aduce împreună participanți din Spania, Croația, Portugalia și România oferindu-le un spațiu de învățare colaborativă, explorare practică și schimb de bune practici în gestionarea patrimoniului.

Programul vizează activități de formare la nivel european, ce îmbină teoria, practica, cercetarea de teren și reflecția:

13 mai: Participanții vor începe cu activități de cunoaștere și networking, urmate de o prezentare a proiectului și o explorare urbană tematică (Tomis Hunt), care încurajează gândirea strategică în contexte culturale diverse.

14 mai: Ziua de teren include o vizită la Complexul Muzeal Histria, ghidată de un expert al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și activități de educație non-formală pe tema patrimoniului cultural și sesiuni creative la situl arheologic și pe plaja Corbu, unde sunt analizate probleme reale din gestionarea patrimoniului cultural și natural. Se va lucra pe modele de soluționare – fie din perspectiva antreprenorială, fie instituțională.

15 mai: Participanții vor reflecta asupra rolului documentării și al educației despre patrimoniul cultural și natural, vor construi ateliere de formare pentru tineri și vor contribui la o evaluare comună a procesului de învățare.

Patrimoniul – o resursă pentru comunități și tineri profesioniști:

Proiectul Heritage Stewardship își propune să formeze o rețea europeană de lucrători de tineret, pregătiți să îndrume tinerii către conservarea și valorificarea patrimoniului, fie ca antreprenori culturali, fie ca manageri în instituții culturale, organizații non-guvernamentale sau inițiative civice. Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și Asociația HEI, în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează acest eveniment ca un pas esențial în dezvoltarea competențelor transferabile și conectarea la o comunitate europeană activ implicată în acest domeniu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*