Inspectoratul Școlar Județean Constanța, ASAP România și Primăria Municipiului Constanța au semnat recent un acord de parteneriat privind extinderea națională a programului ASAP. Acesta urmărește să creeze în școlile din România un model funcțional și eficient de infrastructură logistică și umană pentru colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării. Constanța este al doilea oraș care se alătură la nivel național ASAP (după Brașov). Demersul de extindere a inițiativei a avut loc după ce, în decembrie 2020, ASAP România a demarat un program pilot de colectare selectivă a deșeurilor în unitățile de învățământ din sectorul 6 al Bucureștiului. În sectoarele 1 și 3, programul va începe tot în septembrie 2021, odată cu anul școlar 2021 – 2022, la fel ca în celelalte orașe din țară.
ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de The Institute și susținut de Lidl România.
„Să creezi cea mai mare infrastructură logistică și umană funcțională pentru colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării în școlile din România reprezintă o provocare, cu atât mai mult cu cât a demarat în prag de pandemie și s-a extins în timpul ei. Ne bucurăm că programul pilot din sectorul 6 al Capitalei e secondat de cele din sectorul 1 și 3, dar și de Brașov și Constanța. Contăm pe receptivitatea și sprijinul autorităților pentru ca, în anul școlar, 2021 – 2022 să extindem programul ASAP de colectare selectivă în toate reședințele de județ din România și în celelalte sectoare din București”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute, fondatorul programului ASAP.
Programul ASAP va demara în 99 de unități de învățământ din municipiul Constanța odată cu începerea anului școlar 2021 – 2022 și implică acțiuni concentrate pe trei direcții:
- Sprijinirea școlilor pentru achiziționarea și/sau completarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor reciclabile, alături de calibrarea optimă a volumului, distribuției și amplasării recipientelor dedicate colectării selective în interiorul și la exteriorul școlilor;
- Desfășurarea unei campanii de educare adresate elevilor, care se axează pe explicarea modului corect de colectare a deșeurilor pe fracții, respectiv plastic, hârtie, metal și sticlă, dar și a traseului deșeurilor după colectare, în stațiile de sortare/reciclare, pentru a îmbunătăţi calitatea colectării și gradul de reciclare și a contribui astfel la reducerea poluării cu ambalaje;
- Colectarea și corelarea de date de la furnizorul de salubritate contractat de autorităţile publice pentru ridicarea atât a deșeurilor reciclabile, cât și a celor menajere, cu obiectivul de a urmări calitatea colectării pe fracţii și a aduce îmbunătăţirile necesare în timp real.
„Inițiativa acestui program este binevenită, în contextul în care școlile constănțene, prin activitățile derulate până în prezent, au manifestat o ferventă preocupare pentru sănătatea mediului înconjurător. Sunt convins că elevii și cadrele didactice se vor implica în mod consistent în acest program și vor da dovadă de responsabilizare în zona dezvoltării durabile pe termen lung, cu atât mai mult cu cât acest proiect va aduce beneficii și pe direcția finanțării complementare”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.
The Institute, cu sprijinul Lidl România, a lansat în iunie 2020 platforma ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului), un program de responsabilitate socială care urmărește să genereze o schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectarea selectivă și reciclare.
Pentru a atinge toate obiectivele programului – de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu și de a crea un model funcțional de colectare selectivă, aplicabil tuturor instituțiilor de învățământ din România –, ASAP România a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Consiliul Elevilor și GreenPoint Management.
Be the first to comment