Elevii constănțeni cer consiliere de calitate în școli după ce un elev din Năvodari s-a spânzurat, iar o tânără din Corbu a încercat și ea să se sinucidă

Inspectoratul Școlar Județean Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Asociația Elevilor din Constanța își exprimă condoleanțele cu privire la decesul elevului din Năvodari și solicită asigurarea accesului echitabil la consiliere școlară de calitate în școli.

Potrivit AEC, la nivel mondial, sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârste între 15 – 29 de ani. Marți, 11 ianuarie, Eduard, un tânăr de 15 ani din Năvodari, a decedat spânzurându-se de un pod feroviar. La doar două zile de la incident, pe 13 ianuarie, o tânără de 14 ani din Corbu a încercat să se sinucidă, înghițind un pumn de pastile, fiind din fericire salvată de o prietenă.

„Sănătatea mintală este un subiect sensibil în rândul adolescenților, însă tragediile precum cele menționate pot fi prevenite, dacă autoritățile iau măsuri. La momentul actual, în România există aproximativ 3.500 de consilieri școlari repartizați la trei milioane de elevi. La nivelul Legii Educației, numărul de elevi repartizați unui consilier școlar este de 600. Considerăm acest număr ca fiind unul deficitar, elevii neavând acces la servicii de consiliere de calitate, prin prisma faptului că numărul de elevi este unul mult prea mare pentru ca aceștia să poată interacționa cu fiecare elev în parte îndeajuns încât să îl poată consilia în mod optim”, spun reprezentanții AEC.

În plus, ei susțin că menținerea stării actuale a cabinetelor de asistență psiho-pedagogică nu va permite îndeplinirea rolului prevăzut de lege al consilierilor școlari de a participa la coordonarea activităților de evaluare anuală a climatului școlar și de creare a grupurilor de acțiune anti-bullying în fiecare unitate de învățământ. Recomandările exprimate de structuri internaționale ale consilierilor școlari (International School Counselor Association – ISCA / American Counseling Association) fac referire la un număr maxim de 300 de elevi, raportul optim fiind considerat de 250 de elevi pentru fiecare consilier școlar.

„Elevii ar trebui încurajați să viziteze consilierul școlar în momentele în care întâmpină o problemă. Așa cum ne-a obișnuit sistemul de învățământ din România, însă, consilierii școlari sunt fie absenți din școli, fie lipsiți de interes. Astfel, mii de elevi aleg să se confrunte singuri cu problemele până când se ajunge în situații criză. Considerăm esențială consilierea școlară deoarece sănătatea mintală a elevului este primordială. Transmitem sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui Eduard. Solicităm reducerea numărului de elevi per consilier și încurajarea elevilor de a accesa serviciile consilierilor școlari de câte ori simt nevoia”, au mai precizat sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*