Elev din Constanța, mușcat în zona genitală. Polițiștii fac verificări

Mașină de Poliție

Un elev opt ani din municipiul Constanța a fost mușcat în zona genitală, iar polițiștii fac verificări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul

Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 septembrie, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la un incident în urma căruia un minor a necesitat îngrijiri medicale.

„La acest moment se efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun” – IPJ Constanța.

Un elev de opt ani din municipiul Constanța a acuzat în timpul unei ore dureri în zona genitală. Dus la cabinetul medical, specialiștii au descoperit că avea o mușcătură în zona genitală. Până în prezent nu se știe cine l-a mușcat pe elev.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*