În cursul serii de 21 februarie, doi dintre supraviețuitorii accidentului de pe Șoseaua Mangaliei – un bărbat si o femeie a ajuns în UPU la Spitalul Județean Constanța. Cei doi au suferit multiple traumatisme și au fost internați în secția ATI, intubați și ventilați mecanic.
Potrivit reprezentanților SCJU Constanța, în cursul zilei de 22 februarie, pacienta în vârstă de 42 de ani a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale. O echipă complexă de medici a intervenit pentru rezolvarea unui traumatism hepatic dar și pentru stabilizarea fracturilor de gambă.
Și tatăl copilului decedat urmează a fi supus unei intevenții chirurgicale. Când a ajuns la spital în urma accidentului, pacientul era instabil hemodinamic și starea sa nu permitea intervenția chirurgicală.
Ambii pacienți rămân sub monitorizare la Terapie Intensivă, în stare gravă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Constănțenii pot depune începând de luni, 19 octombrie, formularele de Cerere și declarație pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, în […]
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2 București – Constanța au deschis o anchetă după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care zeci de conducători auto circulă pe contrasens, pe autostradă. „În urma […]
Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat astăzi, 31.10.2023, intervenția unei nave SAR din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M), pentru a acorda asistență unei ambarcațiuni aflate în dificultate pe […]
Be the first to comment