Dr. Radu Vasilescu, un medic cu experiență în chirurgia endovasculară operează la Ovidius Clinical Hospital. OCH intră în galeria unităților medicale care practică acest nou tip de chirurgie

Doctorul Radu Vasilescu de la Ovidius Clinical Hospital

România are doar câteva centre unde se practică, în momentul de față, chirurgia endovasculară, iar Constanța intră pe lista scurtă a unităților de prestigiu cu Ovidius Clinical Hospital – cel mai modern spital din estul țării, după ce doctorul Radu Vasilescu s-a alăturat echipei OCH pentru a practica acest tip de chirurgie de top.

Medicul Radu Vasilescu a absolvit facultatea la Cluj în 1994 și apoi a fost rezident la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Supraspecializarea în chirurgia endovasculară a urmat-o în Franța, în centre medicale universitare cu renume, respectiv CHU Tours și CHU Nancy. Toată această experiență acumulată acolo alături de profesorul universitar Michel Aupart – unul dintre marile nume în chirurgia cardiacă, l-a ajutat să devină acum unul dintre cei mai apreciați medici de acest fel din România.

“Am ales Franța pentru că are cel mai bun sistem medical din Europa, multă vreme OMS i-a clasat chiar ca fiind sistemul cel mai bun din lume. Spitalele în care m-am perfecționat beneficiază de tehnici foarte avansate și în permanență implementează în practică noile tehnologii.” a mărturisit dr. Radu Vasilescu.

Chirurgia endovasculară este o abordare modernă a patologiei vasculare prin tehnici minim invazive. Tratamentul modern al arteriopatiilor obliterante face ca pacienții să se refacă rapid și fără probleme.

Deși conceptul datează de mai bine de 50 de ani, chirurgia endovasculară a luat avânt în ultimii 20 – 25 de ani. În timp, tehnica a evoluat și acum se confecționează endoproteze utilizate în special în cura chirurgicală a anevrismelor (dilatarea patologică) de aortă sau ale altor artere periferice. Fiind o chirurgie minim invazivă, internarea pacientului este de scurtă durată, iar recuperarea postintervențională este foarte rapidă.

În regiunea de sud-est a României, Ovidius Clinical Hospital este singurul spital care, prin serviciul de chirurgie vasculară, oferă pacienților avantajul de a beneficia de rezultatele acestor tehnici.  Așadar, pacienții care au nevoie de angioplastii cu sau fără stent, operații de anevrisme aortice, intervenții pentru arterele carotide sau chirurgia varicelor găsesc la OCH o echipă pregătită în acest sens și aparatură ultramodernă.

“Am ales să vin la OCH deoarece este un spital privat care respectă standardele europene, și care oferă condiții la cele mai înalte standarde atât pentru pacienți cât și pentru personalul medical și constatând că aici există toată infrastructura necesară realizării intervențiilor endovasculare am decis să pornim această colaborare. Platoul tehnic este performant, de ultima generație. Un avantaj major îl reprezintă existența reanimării și a personalului specializat”, a declarat dr. Radu Vasilescu.

Consultațiile pentru acest tip de intervenții au loc la Ovidius Clinical Hospital, iar programările se fac la telefon 0241 480 400. Pacienții pot obține informații suplimentare pe website-ul OCH: www.ovidius-ch.ro.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*