Două nave-școală din Turcia vizitează Portul Constanța. Constănțenii și turiștii pot să urce la bord duminică, 12 mai 2019

TCG „Cezayirli Gazi Hasan Pașa” (A-579). FOTO Wikipedia
TCG „Cezayirli Gazi Hasan Pașa” (A-579). FOTO Wikipedia

Navele-școală TCG „Cezayirli Gazi Hasan Pașa” (A-579) și TCG „Osman Gazi” (NL-125) vor intra în portul Constanța pentru o escală de trei zile, în perioada 12-15 mai. Pe timpul staționării, sunt programate vizite ale marinarilor militari turci la Comandamentul Flotei, Centrul 39 Scafandri, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, precum și la autoritățile locale constănțene.

Vizita contribuie la consolidarea relațiilor bilaterale dintre Forțele Navale Române și Forțele Navale ale Turciei, la creșterea încrederii între aliați și întărirea securității în zona Mării Negre, precum și la dezvoltarea cooperării în domeniul învățământului militar de marină din cele două țări.

După plecarea din portul Constanța, miercuri, 15 mai, fregata „Mărășești” și cele două nave turcești vor desfășura un exercițiu in comun pe mare pentru dezvoltarea nivelului de interoperabilitate si pregătire pentru luptă.

Populația civilă va putea vizita navele militare turcești, duminică, 12 mai, în intervalul orar 15.30 – 18.00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*