Polițiștii constănțeni au reținut două femei pentru influențarea declarațiilor.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut două femei, de 29 și 40 de ani, suspectate de comiterea faptei.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 17 ianuarie a.c., cele două ar fi exercitat presiuni asupra unei femei de 76 de ani, persoană vătămată într-un dosar de cercetare a infracțiunii de camătă.
Astfel, cele două femei, ar fi încercat să determine victima să dea declarații mincinoase în fața organelor de poliție.
În urma administrării probatoriului în cauză, cele două au fost reținute pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă” – IPJ Constanța.
Astăzi, acestea urmează a fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.

Be the first to comment