Două cubaneze și un german, prinși de polițiștii de frontieră constănțeni în timp ce treceau ilegal frontiera de stat

Polițiștii de frontieră constănțeni au prins doi femei din Cuba și un cetățean german care au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România, deoarece cubanezele nu se aflau în posesia unor vize valabile.

Potrivit Gărzii de Coastă, pe timpul derulării misiunilor specifice, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au identificat pe raza localității Ostrov, două femei și un bărbat, cetățeni străini. Întrucât nu își justificau prezența în zonă, în urma legitimării a fost stabilită identitatea acestora, rezultând că femeile au cetățenie cubaneză, iar bărbatul este cetățean german.

Existând suspiciuni cu privire la modalitatea în care aceștia au intrat în România, cei în cauză au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, s-a stabilit că cei trei au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România deoarece femeile nu dețineau viză valabilă și, conform declarațiilor, intenționau să ajungă în municipiul București, împreună cu cetățeanul german.

În continuare polițiștii de frontieră desfășoară activități de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*