Dosar penal deschis de polițiștii din Murfatlar după ce trei căini fără stăpân au fost găsiți morți

Intrarea în orașul Murfatlar. FOTO Paul Alexe

Polițiștii din Murfatlar au deschis un dosar de cercetare penală după ce în cursul zilei de sâmbătă, 2 aprilie, pe raza orașului au fost găsiți trei câini morți.

„Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constat faptul că este vorba despre trei câini fără stăpân. Animalele au fost ridicate de către reprezentanți ai Primăriei Murfatlar, urmând ca polițiști din cadrul Poliției Animalelor, împreună cu reprezentanți ai DSVSA, să examineze cadavrele, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. oate cadavrele găsite au fot ridicate de persoane fără calificare de specialitate (medic veterinar, criminalist) prin încălcarea normelor de recoltare, transport şi depozitare. Nu s-a inspectat (cercetat) locul infractiunii, fapt pentru care nu au fost ridicate probele privind produsele alimentare impregnate cu otrava, intentia politistului fiind de distrugere a oricarei urme de proba incriminatoare.
    Toate probele trebuie analizate imediat sau depozitate la 4 grade Celsius pentru analiză – numai în spaţii autorizate;
    – Toate specimenele /animalele trebuie inscripţionate cu datele de identificare – specie/rasă – data şi ora recoltării;
    – Probele trebuie securizate de personalul care realizează recoltarea astfel încât să nu fie posibilă nici înlocuirea probei şi nici modificarea conţinutului, iar transferul de la o pesoană /instituţie la alta se va face pe bază de semnătură şi cu precizarea momentului preluării probei.
    Testele pentru determinarea unui toxic la care se presupune că a fost expus un animal au prioritate.
    Neefectuate în timp util, rezultatele examinării anatomopatologice şi toxicologice sunt irelevante/neconcludente – conducând la determinari neonforme cu realitatea în fapt.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*