Doi bărbați sunt cercetați după ce au încercat să fure cablul de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

Doi bărbați sunt cercetați după ce au încercat să fure cablul de alimentare al unei macarale din Portul Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Port, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 35 de ani, respectiv 47 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Astfel, la data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, cei doi bărbați ar fi fost prinși, în flagrant delict, în timp ce ar fi încercat să sustragă cablul de alimentare ale unei macarale aflate în dana 14 a Portului Constanța.

Bărbații au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța” – IPJ Constanța.

Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*