Doi bărbați din Constanța, trimiși în judecată de DNA pentru trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Captură de cannabis
Captură de cannabis. Imagine cu caracter ilustrativ.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus trimiterea în judecată, în două cauze distincte, a doi inculpați aflați în stare de arest preventiv respectiv în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în perioada august 2020 – 30 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei doi inculpați ar fi vândut unor persoane fizice peste opt grame de droguri de mare risc – canabis și cocaină.

De asemenea, la data de 31 ianuarie, din locuințele inculpaților ar mai fi fost ridicată cantitatea totală de 80 de grame de cocaină și canabis, pe care aceștia ar fi deținut-o în vederea comercializării, și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.

Dosarele au fost trimise spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul unui inculpat și cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cazul celuilalt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*