Doi bărbați care pretindeau că sunt surdo-muți și solicitau bani, prinși de polițiștii locali constănțeni

Doi bărbați care pretindeau că sunt surdo-muți și solicitau bani, prinși de polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța

Doi bărbați din comuna ialomițeană Bărbulești, au fost prinși în flagrant de polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în timp ce încercau să obțină bani de la trecători, simulând că sunt surdo-muți. Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 21.30, în stațiunea Mamaia.

Cei doi indivizi, în vârstă de 27 și 34 de ani, se foloseau de metoda inducerii în eroare, prezentându-se ca persoane cu handicap de auz și vorbire. Pentru a întări aparențele, aceștia dețineau un formular cu inscripția unei asociații regionale pentru persoane cu astfel de dizabilități.

Polițiștii locali au acționat prompt, interceptându-i și legitimându-i pe cei doi bărbați. Aceștia au fost conduși la Secția 1 Poliție Constanța, unde li s-a întocmit documentația necesară în vederea continuării cercetărilor. Cei în cauză sunt acuzați de tentativă de înșelăciune, infracțiune pentru care vor fi cercetați conform legii.

Reprezentanții poliției locale apreciază implicarea și spiritul civic al cetățenilor și îi încurajează să semnaleze orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro. Astfel de informații și colaborarea cetățenilor sunt esențiale pentru menținerea ordinii și siguranței în comunitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*