Dobrogea prinde viață: 3 zile de tradiție și inovație la Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții

Centrul Multifuncțional educativ pentru Tineret Jean Constantin. FOTO CJ Constanța

Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean ,,Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Riviera Româneasca – Județul Constanța, organizează în perioada 15-17 septembrie 2025 evenimentul ,,Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții”, un proiect dedicat revitalizării culturii tradiționale dobrogene și recontextualizării patrimoniului imaterial printr-o serie de manifestări culturale, educaționale și științifice.

Pe parcursul a trei zile, publicul este invitat să participe la conferințe, expoziții, prezentări de proiecte, experiențe culturale și întâlniri comunitare, menite să creeze punți vii între tradiție și contemporaneitate, între cercetare și implicarea comunitară.

Evenimentul va aduce împreună cercetători, artiști, educatori și actori culturali într-un cadru de dialog intercultural și educație pentru patrimoniu, explorând și dimensiunea eco-tradițiilor, prin care practicile comunitare și meșteșugurile locale se întâlnesc cu principiile sustenabilității.

Această manifestare scoate în evidență rolul esențial al oamenilor de cultură și al comunității în păstrarea și transmiterea tradițiilor dobrogene, demonstrând că astfel de inițiative sunt vitale pentru menținerea patrimoniului viu și conectarea generațiilor.

,,Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții” se distinge ca o manifestare de anvergură, concepută pentru a aduce în atenția publicului frumusețea și relevanța obiceiurilor dobrogene. Are rolul de instrument activ în conservarea și transmiterea valorilor autentice, confirmând angajamentul Centrului Cultural ,,Teodor T. Burada” de a conserva, proteja și promova patrimoniul cultural al Dobrogei. Prin astfel de inițiative vizionare, iau naștere proiecte care redescoperă și luminează tezaurul nostru cultural.

Sub îndrumarea Laurei Stroe, directorul Centrului Cultural Județean ,,Teodor T. Burada”, cultura locală capătă suflu proaspăt și continuitate:

,,Dobrogea este un spațiu al întâlnirilor fertile între culturi, un mozaic viu în care istoria, tradițiile, gastronomia, costumele ,dansurile și memoria locurilor se împletesc pentru a contura o identitate unică. Prin Datina Vie, invităm publicul să descopere această bogăție în formele ei autentice – de la ritualuri și povești, la gusturi locale și experiențe multisenzoriale – pentru ca patrimoniul viu al Dobrogei să rămână un reper al diversității și creativității românești.”

Proiectul integrează o suită de acțiuni distincte, dar care au același obiectiv, revitalizarea culturii tradiționale dobrogene și punerea în valoare a patrimoniului imaterial:

15 septembrie – Ora 17.00Vernisaj – Expoziția „Teodor T. Burada, globe-trotterul secolului al XIX-lea”, dedicată personalității fondatorului etnografiei românești și explorator al spațiului dobrogean, realizată de Muzeul Național al Literaturii  Române Iași. Lucrările pot fi admirate de public până pe data de 13 octombrie 2025 la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”.

16 septembrieConferința Națională „Datina: O lume veche într-una nouă”, ce reunește cercetători, artiști, educatori și actori culturali într-un cadru de reflecție interdisciplinară asupra patrimoniului și tradițiilor locale.

Orele 10.00 – 14.00 Punctele gastronomice locale și importanța acestora în dezvoltarea turismului și a comunităților locale, Sala Remus Opreanu – CJC

Orele 11.00 – 18.00 – Conferința Națională „Datina: O lume veche într-una nouă”, ce reunește cercetători, artiști, educatori și actori culturali într-un cadru de reflecție interdisciplinară asupra patrimoniului și tradițiilor locale, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

17 septembrieEveniment de diseminare a două proiecte  de anvergură:

11.00 – 12.00Heritage Stewardship, cu lansarea hărții digitale – o cartografie a patrimoniului cultural și natural din Județul Constanța și ghidul Heritage Stewardship: A guidebook for young managers and entrepreneurs.

12.00 – 13.00 Tell Youth, cu lansarea The Environmental Stewards Book, un ghid interactiv cu și despre plante autohtone, pentru tineri și lucrători de tineret, completat de un ierbar digital și alte instrumente educaționale de tip eco-cultural

Simboluri: Expoziție de ilustrații cu plante autohtone

13.00 – 14.00Experiență multisenzorială – plante, arome și produse naturale – întâlnire cu producători locali: Lavanda Pecineaga, Geoponica Greens SRL, Bioloyal cosmetics, Carelessbeauty.

Evenimentul  Datina VIE: Viziuni, Identitati, Eco-traditii invită publicul să descopere, să experimenteze și să se implice în păstrarea și promovarea tradițiilor dobrogene, construind împreună punți între trecut și prezent.

                   

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*