Discotecă feat Gabriel Cotabiță pot fi văzuți la Doors Club

Nostalgicii îl pot asculta pe Gabriel Cotabiță în Club Doors

Pe 30 martie, într-o zi de vineri, Discotecă îl invită pe scena Doors Club pe GABRIEL COTABIȚĂ, un tip care a trecut în anii ’70-‘80 printr-o trupă mișto, numită Redivivus, și alături de care Holograf a scos, în anul de grație 1984, cel mai bun album al ei.

Aterizat în stardom-ul RomPop în 1986, Cotabiță face parte, alături de Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Adrian Daminescu, Daniel Iordăchioaie, Loredana Groza, Monica Anghel sau Mădălina Manole, din ultima generație de aur a muzicii ușoare românești, cea fabricată în a doua parte a anilor ’80 și la începutul anilor ’90, perioadă din care vor fi extrase și piesele care se vor auzi în recitalul extraordinar de pe 30 martie.

Pregătiți-vă să navigați în noaptea aceea printre combinezonul retrofuturistului astronaut YX-5793, smokingul negru dintre legendarii palmieri ai Festivalului Mamaia ’88 și fantasticul mullet postrevoluționar, cu vestă aurie și pantaloni pensați!
Prețul unui bilet este 30 de lei. Info și rezervări la tel.: 0763661622.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*