Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile vineri, 26 august.
Astfel, în intervalul orar 10.00 – 19.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lumina, Corbu, Năvodari, Zona Industrială și Peninsulă.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Constanța – Poarta Albă asigură terenul remodelării personalității umane a deținuților, în sensul orientării acesteia către […]
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h. Atenționarea este valabilă astăzi, până […]
Be the first to comment