Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe o conductă de alimentare cu apă de pe strada Ciprian Porumbescu din municipiul Constanța, RAJA A a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile duminică, 04 iulie, până la ora 13.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Petru Vulcan – Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bulevardul Mamaia – Maramureș – Petru Vulcan, precum și cei arondați punctului termic 24.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Accesul auto în porturile maritime Constanța și Midia se poate plăti online prin intermediul aplicației mobile PortALL, aplicație disponibilă în Google Play și AppleStore. Aplicația simplifică procedurile de acces auto în incinta porturilor maritime, atât […]
Echipele de la Apele Române Dobrogea – Litoral au început de joi, 3 februarie, pregătirile pentru înnisiparea plajei din Eforie. Astfel, o conductă de transport, lungă de peste doi kilometri, este montată în aceste zile […]
Primăria Constanța începe, din data de 12 aprilie, distribuirea ajutoarelor UE pentru persoanele defavorizate. Acestea se vor distribui la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 4, de luni până joi, între orele […]
Be the first to comment