Dezbatere publică pe tema locurilor de parcare la Constanța. Primăria cere opinia cetățenilor în privința parcărilor de la noile clădiri

Problema locurilor de parcare din Municipiul Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

După ce Constanța a ajuns o junglă și un care pe care în ceea ce privește locurile de parcare, administrația s-a gândit să facă o dezbatere publică cu privire la proiectul de hotărâre ce privește numărul minim de locuri de parcare ce trebuie să îl aibă noile construcții.

Primăria Municipiului Constanța anunță că, în conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștința publică proiectul de hotărâre pentru actualizarea Regulamentului privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul oficial al instituției la adresa www.primaria-constanta.ro, secțiunea “De interes public – Transparență decizională pe Legea 52/2003”, începând cu data de 14.08.2019.

În temeiul prevederilor art. 7, alin. (4) al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, până la data de 30.08.2019, se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi trimise în scris:

  • prin poștă, la sediul din bd. Tomis nr. 51,
  • prin fax, la nr. 0241/488189, 0241/488195
  • prin email, la adresa primarie@primaria-constanta.ro

Materialele transmise vor purta mențiunea: “Recomandare la proiectul pentru actualizarea Regulamentului privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*