Descoperire macabră la Năvodari. O femeie în vârstă de 43 de ani a fost găsită moartă în casă. Autoritățile au mai descoperit în locuință un copil de trei ani care era teafăr

Polițiștii, pompierii și ambulanța a intervenit la solicitare. FOTO Cătălin Schipor

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost găsită moartă miercuri seara într-o locuință din Năvodari. Autoritățile au fost alertate de către vecini care au auzit un copil plângând, au spart ușa și au găsit-o pe femeie decedată. Copilul este teafăr și a rămas în grija cadrelor medicale până când vor sosi reprezentanții de la Direcția pentru Protecția Copilului.

Autoritățile au fost alertate miercuri seara la Năvodari, după ce o femeie nu mai fusese văzută de vecini de câteva zile. Mai mult, aceștia auzeau plânsul unui copil care venea din locuința respectivă.

Echipele de intervenție au spart ușa, cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță au pătruns în interior și au găsit moartă o femeie în vârstă de 43 de ani. Aceasta se afla în baie. În locuință a mai fost descoperit un copil în vârstă de aproximativ trei ani, teafăr. El a rămas în grija cadrelor medicale până la sosirea reprezentanților Direcției pentru Protecția Copilului.

Polițiștii s-au deplasat de asemenea la fața locului și au început cercetările în acest caz. Femeia locuia doar cu fetița ei în vârstă de trei ani, concubinul femeii și fiul cel mare fiind plecați la muncă în străinătate. Femeia nu avea un loc de muncă. Pe trupul victimei anchetatorii nu au găsit urme de violență. Cauza decesului urmează să fie stabilită în urma necropsiei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*