Programul de toamnă – iarnă pentru delfini nu este la fel de încărcat ca și cel din timpul sezonului estival. Cu toate acestea Chen-Chen și Ni-Ni oferă vizitatorilor câte două spectacole pe zi.
Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are de la 1 octombrie un tarif unic pentru Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice și Planetariu:
10 lei – adulţi 5 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă
Program de vizitare : Luni – Duminică: 10.00 – 17.00
Reprezentații Delfinariu: Luni – Duminică: orele 12.00 și 16.00
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) anunță faptul […]
RAJA a anunțat că lucrarea programată din localitatea Ostrov, ce urma a fi efectuată mâine – 13 octombrie 2023, este reprogramată pentru data de 16 octombrie 2023, din cauza unor probleme de ordin tehnic. Astfel, în intervalul orar 08.00 […]
Arhiepiscopia Tomisului vine cu mai multe precizări după anularea mitingului societății civile în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului. “Arhiepiscopia Tomisului mulțumește organizatorilor pentru că au dat curs rugăminții și îndemnului părintesc al Înaltpreasfințitului Teodosie de a […]
Be the first to comment