Delegație a UDTTMR, prezentă la iftarul oferit de Muftiatul Cultului Musulman din România. FOTO UDTTMR
O delegație a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de președintele Gelil Eserghep, a participat luni, 3 martie, la iftarul oferit de Muftiatul Cultului Musulman din România cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.
„Așa cum a menționat muftiul Muurat Iusuf, cina tradițională de iftar este o bună ocazie pentru a strânge legăturile de familie și de a consolida relațiile la nivel de comunitate.
Au fost transmise cu acest prilej numeroase mesaje, atât de la instituții românești, precum Administrația Prezidențială și Guvernul României, cat și din partea diplomaților SUA, Turcia și Liban, prezenți la eveniment”, au spus reprezentanții UDTTMR.
Au mai răspuns invitației muftiului Muurat Iusuf și reprezentanți ai altor culte religioase, ai unor asociații și fundații, numeroși oameni de afaceri turci.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Românii își pot rezerva sejururi pentru sezonul estival 2024 pe litoralul autohton cu reduceri de până la 70% în cadrul campaniei de Black Friday, care se va derula în perioada 9 – 12 noiembrie, interval […]
Reprezentanții RADET Constanța au transmis că instalațiile care asigura distribuția energiei termice în zona Tomis Mall – Punctul Termic nr. 3 nu mai funcționează, din cauza unei avarii. Aceasta a survenit după ce rețeaua ENEL […]
Universitatea Ovidius din Constanța găzduiește Salonul de Vară al Filialei Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, o expoziție ce reunește lucrări de pictură, grafică, sculptură, tehnici mixte, ceramică și instalație. Vernisajul va avea […]
Be the first to comment