Primăria Municipiului Constanța anunță că zilele de vineri, 6 aprilie și luni, 9 aprilie, sunt declarate libere conform prevederilor legale, iar programul de lucru va fi reluat marți, 10 aprilie 2018.
Excepție va face Biroul decese din cadrul Serviciului de Stare Civilă, care va funcționa în zilele de 06, 07 și 09 aprilie 2018 în intervalul orar 09:00 – 13:00.
De asemenea, programul Serviciului Gestionare Cimitire cu sediile pe str. Bărăgan nr. 2-4 şi în incinta cimitirului Municipal, din strada Baba Novac nr. 194, pentru perioada sărbătorilor pascale va fi următorul:
– vineri, duminică și luni între 9.30 – 13.30, iar sâmbătă va fi închis.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Organizația Euro-Toques România are onoarea să vă invite să participați la evenimentul culinar “Festivalul Durabil al Peștelui Românesc”! Evenimentul va fi organizat în perioada 12-14 mai 2017 de către Euro-Toques România la Hotelul Victoria din […]
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a alocat în ședința de miercuri, 2 februarie, fonduri suplimentare pentru reabilitarea, extinderea și dotarea cu echipamente medicale a Secției de recuperare neuropsihomotorie a copiilor din cadrul Sanatoriului Balnear și […]
Parohia Sf. Ecaterina a anunțat că va implica în reparațiile necesare apartamentelor afectate de incendiul de la biserica din cartierul Tomis Plus. Preoții parohiei au comunicat Arhiepiscopiei Tomisului că parohia Sf. Ecaterina se va implica […]
Be the first to comment