Pompierii au intervenit cu patru echipaje la incendiu, FOTO Captură video
Pompierii constănțeni au fost solicitați în data de 25 martie, în jurul orei 1.30 să intervină la un incendiu izbucnit în municipiul Constanța, pe strada Steagului.
La locul izbucnirii incendiului au intervenit 21 de pompieri cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentelor de pompieri ale ISU Doborgea, Palas si Fripis. Când au ajuns aceștia, focul se manifesta violent la acoperișul imobilului și se întinsese și la alte imobile din apropiere.
Pompierii au reușit în cele din urmă să stingă focul. Incendiul a afectat acoperișul casei unde a izbucnit pe o suprafață de aproximativ 100 mp și au fost afectate și acoperișurile a două case învecinate pe o suprafață totală de 50 mp.
Cel mai probabil incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii au fost alertați chiar de către mama minorei, soția suspectului, după ce aceasta a găsit în posesia fetei mai multe prezervative. Controlul medicilor legiști a scos la iveală faptul că aceasta este și însărcinată […]
În weekendul proaspăt încheiat, polițiștii constănțeni s-au confrunat cu mai multe cazuri de acțiuni de înșelăciune prin metoda “Accidentul”. Primele persoane au fost contactate în cursul zilei de 15 iulie a.c., unele dintre acestea reușind […]
Polițiștii structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale au desfășurat o acțiune la nivelul tututor municipiilor, oraşelor şi staţiunilor din judeţul Constanța, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale […]
Be the first to comment