Cursuri online în 12 unități de învățământ din județ după ce CJSU Constanța a dispus trecerea la scenariul 3 de funcționare

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de gradul de vaccinare al cadrelor didactice

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus, luni, 19 octombrie, modificarea scenariilor de funcționare în 38 de unități de învățământ din județul Constanța.

Astfel, două unități școlare trec din scenariul 1, în scenariul 3 de funcționare, după cum urmează: Școala Gimnazială nr. 1 Pecineaga (până pe 02 noiembrie, pentru două clase a VIII-a, un cadru didactic confirmat) și Liceul Tehnologic Cogealac (până pe 29 octombrie, trei elevi confirmați).

Alte 10 unități de învățământ trec din scenariul 2, în scenariul 3 de funcționare. Acestea sunt: Școala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă pregătitoare și o clasă a V-a, un cadru didactic și un elev confirmați), Școala Gimnazială Spectrum Constanța (până pe 01 noiembrie, pentru o clasă I, un cadru didactic confirmat), Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a VII-a, un elev confirmat), Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța (până pe 01 noiembrie, pentru o clasă a IX-a și două a X-a, un cadru didactic confirmat), Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu (până pe 02 noiembrie, pentru patru clase vocațional-sportiv, elevii au fost în cantonament, unde s-au înregistrat cazuri), Liceul Teoretic „Traian” Constanța (până pe 02 noiembrie, trei elevi confirmați), Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a VII-a, un elev confirmat), Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o grupă mijlocie, un preșcolar confirmat), Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a XI-a, un cadru didactic) și Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a X-a, un cadru didactic confirmat).

De asemenea, Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian trece din scenariul 1, în scenariul 2, ca urmare a ratei incidenței cumulate între 1/1.000 locuitori și 3/1.000 locuitori.

Totodată, din scenariul 3, în scenariul 2, trec opt unități de învățământ din județ, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3: Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 Constanța, Grădinița cu Program Normal nr. 2 Mangalia, Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanța, Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” Constanța, Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța, Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” Constanța și Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia.

Un număr total de 15 unități de învățământ trec din scenariul 2, în scenariul 1, după ce rata incidenței a scăzut sub 1/1.000 de locuitori sau în urma asigurării condițiilor de învățare „față în față”. Acestea sunt: Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu, Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă, Școala Gimnazială nr. 1 Cernavodă, Grădinița cu Program Normal Independența, Grădinița cu Program Normal Movila Verde, Grădinița cu Program Normal Olteni, Școala Primară nr. 2 Movila Verde, Școala Primară nr. 3 Olteni, Grădinița cu Program Prelungit „Panseluța” Cernavodă, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Costinești, Grădinița cu Program Normal „Pinocchio” Costinești, Școala Primară „Ion Creangă” Schitu, Grădinița cu Program Normal Arsa, Școala Gimnazială nr. 1 Cotu Văii și Grădinița cu Program Normal Vîrtop.

Nu în ultimul rând, două grădinițe aflate în subordinea Unității Militare 02022 Constanța au solicitat trecerea în scenariul 2 de funcționare, ca urmare a ratei incidenței cumulate peste 1.5/1.000 de locuitori în municipiile Constanța și Mangalia. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit „Căluțul de Mare” Constanța, respectiv Grădinița cu Program Prelungit „Pescăruș” Mangalia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*