Cultura Hamangia va fi valorificată la nivel internațional

Gânditorul va fi „exportat“

În data de 12 octombrie a avut loc sedință extraordinară a Consiliului local Cernavodă în vederea aprobării a două proiecte de hotărâre, respectiv aprobarea documentației în faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici, dar și proiectul de hotărâre privind aprobarea cofinanțării din bugetul local, ambele pentru proiectul „Restoration of unique common cultural heritage and promotion of joint tourism product, Hamangia – first civilation of old Europe” – („Restaurarea moștenirii culturale unice comune și promovarea produsului turistic comun, Hamangia – prima civilizație a vechii Europe”).

Ambele proiecte de hotărâre au trecut de votul consilierilor PNL, PMP și M10 , singurii ce au conștientizat importanța deosebită pe care o are atragerea unei finanțări de 700.000 EURO, prin care se pune în valoare orașul Cernavoda, cultura Hamangia – statuetele Gânditorul și perechea sa, precum și importanța valorificării acestor vestigii pe termen lung.

Proiectul „Restoration of unique common cultural heritage and promotion of joint tourism product, Hamangia – first civilation of old Europe” – („Restaurarea moștenirii culturale unice comune și promovarea produsului turistic comun, Hamangia – prima civilizație a vechii Europe”), a fost aprobat de către Comisia Europeană ocupând locul doi dintr-un număr de 90 de proiecte, un lucru măreț pentru cei implicați în acest proiect, dar mult prea mic și neimportant pentru restul consilierilor ( PSD, ALDE), ce nu au conștientizat sau apreciat în nici un fel acest lucru, motiv pentru care au considerat că este absolut necesar să nu voteze pentru aprobarea acestor proiecte de hotărâre.

Liderul de proiect este Municipalitatea din Shabla, Bulgaria ce ne-a adresat propunerea de a fi parteneri în acest proiect cu finanțare europeană prin programul Interreg VA România – Bulgaria 2014-2020 pentru a promova produsul cultural comun ce aparține culturii Hamangia.  Orașul Cernavoda este partener în acest proiect conform HCL nr 129/12.05.2017, iar investiția aferentă produsului turistic comun transfrontalier Hamangia de la nivelul orașului Cernavoda este situată în două locații diferite, una fiind destinată secției muzeale- Centrul Hamangia și cealaltă, atelierului de arheologie experimentală – Atelierul Gânditorul.

Durata de implementare a acestui proiect este de 36 luni, iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la data semnării contractului.
Fondul European pentru Dezvoltare regională va finanța 85% din cheltuielile eligibile aferente proiectului, bugetele de stat ale celor două țări (România – Bulgaria) vor finanța 13% iar contribuția partenerilor va fi de 2%.

Obiectivul general al acestui proiect este reprezentat de îmbunătățirea valorificării comune a moștenirii culturale Hamangia în Dobrogea românească și bulgară în vederea dezvoltării produsului turistic comun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*