CTnews TV: Claudiu Iorga-Palaz, candidatul PMP Constanța pentru funcția de senator: “PMP Constanța poate trimite cel puțin un senator și un deputat în Parlamentul României”

Claudiu Palaz. FOTO Facebook

Claudiu Iorga-Palaz (50 ani) deschide lista candidaților Partidului Mișcarea Populară, de la malul mării, pentru funcția de senator. Politician versat, cu o îndelungată activitate în domeniul administrației publice locale, unde a ocupat, în cei aproape 25 de ani de activitate, mai multe funcții de înalt funcționar public, Claudiu Iorga-Palaz consideră că a venit timpul de a servi interesele constănțenilor din Parlamentul României.

Președintele filialei constănțene a PMP a discutat cu jurnalistul Paul Alexe, la CTnews TV, despre rezultatele obținute de filiala pe care o conduce la recentele alegeri locale, unde PMP a primit trei mandate la Consiliul Județean, dar n-a reușit să intre în Consiliul Local Constanța. Claudiu Iorga-Palaz a dezvăluit modul în care vede viitoarea coabitare dintre PNL și USR-Plus pe scena politică tomitană, dar și despre rolul și locul pe care consilierii PMP îl vor avea în Consiliul Județean Constanța.

În privința alegerilor parlamentare, Claudiu Iorga-Palaz crede că PMP poate obține un scor electoral mai bun decât la alegerile locale, astfel încât partidul să aibă o reprezentare bună în Parlament. La Constanța, unde Elena Băsescu deschide lista candidaților pentru Camera Deputaților, Claudiu Iorga-Palaz crede că PMP poate obține cel puțin un loc de senator și unul de deputat.

Politicianul constănțean a vorbit despre rolul PMP pe scena politică românească, despre acordul național de colaborare cu PNL, dar și despre faptul că va susține fără ezitare orice inițiativă legislativă care are în vedere punerea în practică a rezultatelor referendumului inițiat în 2009 de fostul președinte Traian Băsescu, cu privire la trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari. De asemenea, deși nu aparține partidului său, va sprijini inițiativa fără penali în funcții publice, dar și pe cea a desființării pensiilor speciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*