CT BUS aduce modificări programului de transport în comun pe perioada festivalului Neversea

CT BUS. FOTO CT BUS

Pe perioada festivalului NEVERSEA, CT BUS suplimentează oferta de transport cu linia Shuttle Bus – „Neversea”, pe traseul Mamaia (Hotel Caraiman), bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.

Potrivit CT BUS, toate liniile vor circula în program normal, respectiv: luni – vineri între orele 05.15 și 23.00, sâmbătă și duminică, de la 05.45 – 23.00.

Liniile 42, 44, 48, 51 și 101 circulă cu traseu prelungit până în Portul Turistic Tomis, pe toată durata festivalului.

Linia City Tour, denumită, pe durata festivalului, Neversea, este suplimentată, pe perioada nopții, cu cinci autobuze neetajate: 21.00 – 06.00 – Mamaia (Hotel Caraiman), bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur, cu o frecvență de 16 minute.

Pe timpul zilei, linia City Tour, operată doar de autobuze etajate, va avea ultima plecare din cap de linie Gară la ora 19.25 și din cap de linie Hotel Caraiman la ora 20.55.

Liniile de noapte, N2-43, N5-40, N100M și N102 sunt deservite de 11 autobuze, în intervalul orar 23.30 – 05.30, cu o frecvență de 30 de minute.

În Portul Turistic Tomis, în stația liniei City Tour, va fi amenajat un punct de lucru într-un autobuz Mercedes Benz M2, de unde se vor putea achiziționa bilete. Se pot achiziționa titluri de călătorie și prin SMS sau prin aplicația 24Pay.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*