Containere încărcate cu deșeuri, depistate în Portul Constanţa Sud Agigea

Deșeuri găsite în containere în Portul Constanța Sud Agigea. FOTO Garda de Coastă.

În urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au fost identificate două societăţi comerciale, una de pe raza judeţului Prahova, iar alta din municipiului București, care efectuau activități de import ilegal de deșeuri în România. Mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, respectiv produse de uz casnic, uzate, însă în realitate erau deşeuri inutilizabile.

În data de 07.04.2021, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic la cinci containere descărcate de pe o navă, pavilion Liberia, aflată în Portul Constanța Sud Agigea. Containerele fuseseră încărcate în Germania, iar mărfurile proveneau de la o societate din Belgia.

Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerele conţineau produse din material plastic inutilizabile, în interior au fost constatate deşeuri lemnoase, metalice precum şi deşeuri periculoase (acumulatori şi componente metalice, scule electrice).

De asemenea în aceeaşi dată, poliţiştii de frontieră sub coordonarea aceluiaşi procurorul de caz, au mai efectuat controlul fizic asupra unui container, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud  și  Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, descărcat în Portul Constanța Sud Agigea de pe o navă, pavilion Liberia. Containerul a fost încărcat în Canada.

În urma verificărilor s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerul figurează ca fiind umplut cu articole de uz gospodăresc, familial, uzate, s-a stabilit faptul că, mărfurile erau de fapt deșeuri inutilizabile.

În cele două cazuri a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și importul ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

În continuarea cercetărilor au mai fost identificate 50 containere, aflate în terminalul portului Constanța Sud Agigea, precum şi alte 15 containere ce vor fi descărcate în cursul zilei de astăzi.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*