În prima săptămână de activitate a anului 2018, constănțenii au achitat impozite și taxe în cuantum de 3.822.312 lei, constatându-se o creștere de aproape două ori față de anul precedent.
Din totalul încasărilor, un procent de 71% reprezintă sumele achitate la ghișeele instituției, 10% sunt achitate online, 10% sunt achitate prin ordin de plată, 5% la stațiile OMV-Petrom, prin serviciul Westaco Express, iar 4% la oficiile Poștei Române.
Se remarcă și faptul că plățile online au crescut de aproximativ două ori, suma încasată în 2018 fiind de 389.776 lei, față de 142.870 lei în 2017.
Instituția mulțumește cetățenilor care au optat pentru metodele alternative și rapide de plată și îi felicită pentru că au ales astfel să reducă timpul alocat achitării sumelor datorate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Termoficare Constanța SRL informează consumatorii racordați la sistemul municipal de termoficare că, începând de luni, 03 octombrie, va demara procedura tehnologică de umplere a instalațiilor proprii de încălzire în vederea efectuării probelor la rece. „Rugăm […]
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat mai multe activități specifice care au avut ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului și a gestionării deșeurilor. În urma verificărilor s-au […]
Navele maritime și fluviale, precum și alte structuri specializate ale Forțelor Navale Române sunt planificate, 24 de ore din 24, în servicii de luptă permanente, pentru a asigura securitatea țării noastre la granița maritimă și […]
Be the first to comment