Constănțenii din zona Stadionului Portul nu vor avea miercuri, 27 iulie, apă potabilă la robinete

Apa e oprită
Se oprește apa. FOTO Arhivă

În vederea executării lucrărilor de reparații la nivelul conductei de distribuție de pe strada Fundătura 1 Mai (Centrul de Scafandri) din municipiul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei miercuri, 27 iulie, în intervalul orar 08.00 – 17.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. 1 Mai, tronsonul delimitat de str. Stadionului și aleea Scafandrilor, Spitalul Modular (Stadion Portul) precum și cei abonați punctului termic 183.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanţii societății.

Totodată, aceștia îi roagă utilizatorii afectați de lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*