Constănțeni amendați de poliția locală pentru că s-au debranșat ilegal de la RADET

Lucrătorii Poliției Locale Constanța s-au apucat să facă curat pe străzi. FOTO Cătălin Schipor

În data de 30 ianuarie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării, respectării prevederilor legale privind verificarea avizului program de funcționare emis de autoritatea publică locală, respectarea legalității executărilor de construcții, combaterea faptelor antisociale cu privire la comerțul ilicit desfășurat pe domeniul public, precum și pentru deconectarea de la instalația de încălzire centralizată.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate un număr de 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.000 lei. Pentru cinci agenți economici s-a dispus sancțiunea complementară de obținere a actului administrativ aviz program de funcționare în termen de 30 de zile, iar o persoană fizică a fost amendată contravențional cu suma de 500 lei pentru acte de comerț ambulant și s-a dispus măsura confiscării mărfurilor comercializate.

În ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construire pentru un număr de cinci contravenienți, polițiștii locali au dispus măsurile complementare de: oprire a lucrărilor de la comunicarea procesului verbal, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal, iar o persoană juridică a fost sancționată contravențional cu suma de 500 lei și dispusă măsura complementară de eliberare a domeniului public ocupat de materiale de construcții.

Polițiștii locali au răspuns și solicitării RADET care a reclamat trei persoane care s-au deconectat de la instalația de încălzire centralizată a consumatorului fără a deține aviz favorabil eliberat de instituția abilitată. Aceștia au fost sancționați contravențional cu suma de 500 lei.

1 Comment

  1. Ce numai 3 (trei) s-au debransat ilegal in Constanta?
    Cand se vor lua la control, blocurile intregi (sau aproximativ), care s-au debransat ilegal, de la RADET, sa vedeti ce de bani se vor aduna (din amenzi), in contul Pimariei Constanta!
    Numai sa se vrea!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*