Cod galben de ploi însemnate cantitativ la Constanța. FOTO: Primăria Constanța
Începând din seara zilei de marți, 18 aprilie, de la ora 22.00, și până miercuri, 19 aprilie, la ora 18.00, municipiul Constanța se va afla sub atenționare meteorologică cod galben.
Potrivit Centrului Regional de Meteorologie, în Dobrogea va ploua și sub formă de aversă iar cantitățile de apă vor fi, mai ales prin acumulare, de 25 – 30 l/mp și, izolat, de peste 40 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 10 grade.
Miercuri, 19 aprilie, vremea va fi în general instabilă și se va răci ușor. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 15 grade, iar cele minime între 7 și 10 grade.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale. Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul contractului – CL 34 “Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 […]
Constănțenii care au mobilier vechi, canapele uzate sau saltele de care vor să se debaraseze le pot aduce în containerele Polaris pentru deșeuri voluminoase amplasate în cartierul Inel II. În această săptămână containerele sunt amplasate […]
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat miercuri, 26 octombrie, că a fost demarată procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de regenerare a Parcului Gării. „Până pe 21 noiembrie 2022, […]
Be the first to comment