Consilierii locali din Valu lui Traian, convocați astăzi în ședință ordinară

Consilierii locali din Valu lui Traian. FOTO Paul Alexe

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, a convocat Consiliului Local al comunei Valu lui Traian în ședință ordinară, luni, 23 noiembrie, de la ora 12.00.

Aceasta va avea loc în sala de ședințe a Consiliului Local, iar pe ordinea de zi se află 10 proiecte de hotărâre, majoritatea inițiate de primarul Florin Mitroi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea radierii din evidențele financiar contabile a unor creanțe bugetare, conform Codului Fiscal;
  2. Proiect de hotărâre privind înlocuirea unui membru al Consiliului de Administrare al Societății „Gospodărie Comunală Valu lui Traian” SRL;
  3. Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri cu privire la prelungirea termenului de închiriere pentru locuințele sociale : ap.10, Casa nr.3 și ap.11 Casa nr.4;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unor loturi de teren în folosință gratuită către tinerii sub 35 de ani în vederea construirii de locuință proprietate personală, în condițiile Legii nr.15/2003;
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2020, aprobat prin H.C.L. nr.36/ 14.02.2020, cu modificările ulterioare;
  6. Proiect de hotărâre privind desemnarea consilierilor locali în vederea constituirii comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale secretarului general al Comunei Valu lui Traian;
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Drum de Centură Sud în comuna Valu lui Traian, județul Constanța”;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții – „Iluminat stradal Cartierul Tineretului, zona F, comuna Valu lui Traian”;
  9. Proiect de hotărâre privind acordarea avizului de oportunitate societății SC „Andra Internațional” SRL pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal; Inițiator – consilier local Iulia-Claudia Iurea;
  10.  Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosință către S.C.”Enel Distribuție Dobrogea SA Constanța, a terenului în suprafață de 40 m.p. situat la intersecția străzii Soarelui, cu strada Măceșului, pentru amplasare Post Anvelopă Beton.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*