#CONCURS Câștigă două invitații duble la Conferința Raționalilor de la Constanța – “Scepticism și gândire critică în epoca Fake News”

Conferința Raționalilor vine la Constanța. FOTO fotostudio42.roConferința Raționalilor vine la Constanța. FOTO fotostudio42.ro

Conferinţa Raţionalilor este un eveniment anual care promovează gândirea știinţifică, valorile umaniste, secularismul și educaţia știinţifică. Ediţia 2018 a conferinței este organizată de ASUR – Asociaţia Secular-Umanistă din România și AUR – Asociaţia Umanistă Română, cu sprijinul Human-Etisk Forbund din Norvegia. Gândită inițial ca un eveniment de socializare destinat umaniștilor din România, Conferința Raționalilor s-a dezvoltat în utimii ani, o dată cu deschiderea sa către publicul larg.

Conferinței Raționalilor, care va avea loc Hotel Ibis din Constanța, se desfăloară în primul week-end din luna septembrie 2018. Tema ediției va fi ”Scepticism și gândire critică în epoca Fake News”, iar subiectul va fi abordat de specialiști din diverse domenii, de la jurnaliști la profesori de fizică.

Constanța NEWS pune la bătaie 2 invitații duble (în valoare de 400 lei fiecare) pentru cititorii interesați de subiectele abordate în această conferință.

Tot ce ai de făcut este:

1. Dai LIKE Paginii de Facebook “CTnews” – facebook.com/CTnewsRo

2. Lași un comentariu la această postare pe Facebook și tag-uiești persoana cu care vrei să mergi la Conferința Raționalilor.

3. Dai un SHARE (Public) la această postare pe Facebook.

Câștigătorii vor fi anunțați sâmbătă, 25 august. 

Cine vine la Conferința Raționalilor

Ediția din acest an este prima organizată în municipiul Constanța. Printre speakeri se numără:

  • Prof. Univ. Dr. Mihai Gîrțu – profesor de fizică și Prorector în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, care va vorbi la conferință pe tema „Consens științific, percepție publică și credințe religioase”. Prof. Dr. Mihai Gîrțu a studiat fizica la Universitatea din București și a obținut titlul de doctor în fizică la Ohio State University, în SUA, în 1998. Interesele sale de cercetare se concentrează în domeniul fizicii materialelor cu aplicații în celule solare hibride organice-anorganice. Are experiență în elaborarea politicilor publice în învățământul superior și cercetare, obținută în calitate de membru și apoi vicepreședinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (2006-2011) sau în cadrul Consiliului pentru Finanțarea Învățământului Superior din România (2011-2015).
  • Cristina Lupu – director de programe în cadrul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), ne va vorbi în cadrul conferinței despre fenomenul Fake News. Înainte de CJI, Cristina a fost reporter special la Evenimentul Zilei și specialist PR la o firmă de relații publice și comunicare. Însă de peste 10 ani lucrează în cadrul CJI, unde coordonează programele privind diversitatea în presă, dar și proiecte de educație media.
  • Victor Bohuș – psiholog și vicepreședintele asociației Choice. În cadrul conferinței va vorbi despre ”Mituri în psihologie”. Victor este absolvent al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București si al masteratului Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Victor se ocupă cu cercetarea și fundamentarea științifică pentru produsele Choice, dar și cu aprofundarea tehnicilor de terapie cognitiv-comportamentală și realizarea unor prezentări pe teme controversate din domeniul psihologiei.
  • Ovidiu Covaciu – autorul insulaindoielii.ro, fondatorul paginii Coaliția România Sănătoasă și președintele Societății Raționaliste Române, va aborda în cadrul conferinței tema ”Fake news ucide – antivaccinarea și social media”. Ovidiu Covaciu și-a dedicat mare parte din timp promovării gândirii critice și educației științifice. Pornit în 2009, blogul său, insulaindoielii.ro, este cunoscut drept o sursă de informare echilibrată și corectă în marea de dezinformare a internetului. Din 2010 este gazdă și producător al singurului podcast dedicat științei cu apariție regulată de peste 7 ani, „Sceptici în România”. În 2014 a fost numit președintele Societății Raționaliste Române, o organizație dedicată educației științifice, iar în 2016 a fondat Coaliția România Sănătoasă, o pagină dedicată infograficelor despre sănătate, cu informație verificată și validată de specialiști.

Conferința este deschisă publicului larg, pasionat de cunoaștere și interesat de dezbateri pe subiecte actuale. Costul unui bilet este 200 lei, în acest cost fiind incluse incluse mesele de prânz și pauzele de cafea pentru cele două zile de conferință.

Înscrierile se pot face AICI.

Adauga valoare acestui articol "#CONCURS Câștigă două invitații duble la Conferința Raționalilor de la Constanța – “Scepticism și gândire critică în epoca Fake News”"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News