#CONCURS Câștigă cinci invitații duble la trei filme poloneze, la Cityplex Constanța, în Tomis Mall

Secvență din filmul The Zookeeper’s Wife.

Trei filme poloneze în care veți avea parte de emoții puternice, vă veți întâlni cu eroi memorabili și veți urmări  povești inspirate din realitate, sunt programate la sfârșitul acestei săptămâni la Cityplex Constanța, în Tomis Mall. Astfel,  The Zookeeper’s Wife poate fi vizionat sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 19.00, Afterimage, vineri, 7 decembrie, de la ora 19.00 și sâmbătă 8 decembrie, iar Cold War este duminică de la ora 19.00.

Constanța NEWS are plăcerea să te invite la sărbătoarea filmului polonez. Cinci invitații duble sunt oferite cititorilor publicației care îndeplinesc condițiile de mai jos.

Tot ce ai de făcut este:

  1. Dai LIKE Paginii de Facebook “Constanța NEWS” – facebook.com/CTnewsRo
  2. Lași un comentariu la această postare pe Facebook și tag-uiești persoana cu care vrei să mergi la film.
  3. Dai un SHARE (Public) la această postare pe Facebook.

Câștigătorii sunt aleși, prin tragere la sorți, pe data de 6 decembrie. Doar cei care îndeplinesc întocmai cele 3 cerințe de mai sus intră în tragerea la sorți!

 

The Zookeeper’s Wife

The Zookeeper’s Wife – Grădina speranței, regia Niki Caro – 124 min, cu Jessica Chastain.

În Polonia anului 1939, în Varșovia, Antonina Żabińska și soțul ei, Dr. Jan Żabiński, au o grădină zoologică înfloritoare. Atunci când țara lor este invadată de naziști, Jan și Antonina sunt forțați să se raporteze nou-numitului zoolog șef al Reich-ului, Lutz Heck. Antonina și Jan încep să lucreze în secret cu Rezistența și pun în acțiune planuri pentru a salva vieți din ceea ce a devenit ghetoul din Varșovia. Filmul este programat sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 19.00. Invitat special în cadrul proiecției este Katarzyna Zalaszewska –Coordonator proiecte culturale Institutul Cultural Polonez

Afterimage

Afterimage – Imaginea de apoi, regia Andrzej Wajda

Filmul spune povestea carismaticului pictor Władysław Strzemińsk, care s-a opus realismului socialist și a reușit să își păstreze libertatea artistică, în ciuda obstacolelor de ordin politic de care s-a lovit. Ultimul film al lui Andrzej Wajda susține încă o dată două dintre temele dragi ale defunctului regizor polonez: omul și libertatea. Personajul său, pictorul și teoreticianul artelor plastice Wladyslaw Strzeminski, o figură celebră de talie europeană, a fost și una dintre victimele stalinismului din Polonia.  Filmul poate fi urmărit vineri, 7 decembrie, de la ora 19 și sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 17.

 

Cold War

Cold War – Războiul rece, regia Pawel Pawlikowski (Cel mai bun regizor la Cannes în 2018)

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună. Cold War, în regia lui Paweł Pawlikowski, este o poveste de dragoste improbabilă și totuși neobișnuit de puternică, între Polonia, Berlin, Iugoslavia și Paris, de o parte și de alta a Cortinei de Fier. Filmul, care este propunerea Poloniei la premiile Oscar 2019, poate fi urmărit duminică, 9 decembrie, de la ora 19.00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*