Cod galben de vânt puternic la Constanța!

Cod galben de vânt puternic la Constanța! FOTO Primăria Constanța

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55 – 65 km/h și izolat 70 km/h, îndeosebi în zona costieră. Atenționarea emisă de meteorologi este valabila până în această seară, la ora 19.00.

Astăzi, cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii extinse, iar noaptea, înnorările vor fi temporare și doar izolat vor fi posibile precipitații mixte. Temperaturile maxime, mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă, vor fi cuprinse între 8 și 12 grade, iar cele minime, în scădere față de noaptea precedentă, se vor încadra între -2 și 3 grade.

Reprezentanții Primăriei Constanța fac un apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum și a imobilelor aflate în construcție, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*