Cod galben de vânt puternic la Constanța, valabil până ora 20.00

O atenționare Cod Galben de vânt a fost emisă vineri, 17 septembrie, de meteorologi, valabilă în până ora 20.00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că în zona de litoral vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50 – 65 km/h.

Autoritățile locale fac apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcție, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*