Cod galben de vânt puternic la Constanța, valabil până la ora 20.00

Cod galben de vânt puternic la Constanța. FOTO Primăria Constanța

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis marți, 22 martie, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 20.00. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 55 – 65 km/h.

Astăzi, vremea se va apropia de normalul termic specific perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 1 grad.

Miercuri, 23 martie, valorile termice vor mai crește față de ziua anterioară. Vântul va sufla moderat ziua, cu rafale, în general, de 45 – 55 km/h, apoi va scădea în intensitate. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 13 grade, iar cele minime între 0 și 5 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață și brumă.

Autoritățile locale fac apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcție, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550.055;
  • Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484.205 și 0341/922;
  • Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737/552.271.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*